'Your world would be easier if I didn't come back'. -That's true...But it wouldn't be my world without you in it'.

Etnia Potrivita

Ma intreb cateodata ce nationalitate ar trebui sa aiba un barbat "ideal"?In ce nationalitate se includ barbatii fantastici.
Am unele preconceptii, sa le spun asa, formate de mult...e poate o imagine din exterior, de ansamblu, o imagine formata din auzite, din filme(si alea de multe ori comedii dragute, sau filme de dragoste siropoase cu romantismul etern, sau drama plangacioase).
De exemplu, francezii mi se par fantastici: eleganti, sarmanti, cuceritori, romantici, directi...dar nesimtiti; nemtii-reci, majoritatea supraponderali, blonzi, dar cu ochii albastri:->, destepti, dar indiferenti; britanicii-o la la, accent superb, alura fermecatoare, un pic...of, nu le gasesc nici un defect, dar trebuie sa aiba ei ceva; rusii-frumosi, puternici, or fi pasionali, poate romantici, poate reci, dar sigur au in sange "betia"; spaniolii-o, pasionali, draguti, fierbinti=Antonio Banderas; romanii-cred ca le au pe toate combinate, ceea ce nu stiu daca e in categoria "defecte" sau "calitati", sau poate is doar "calitati defectuase".
Restul, cred ca sunt "de umplutura", un amestec intre natiile mentionate, dar, astept sa imi schimb parerile in timp...poate se vor intrezari muuuulte calatorii si experiente:-)

Intotdeauna am considerat ca iarna e cea mai frumoasa de Craciun si de Anul nou; am avut mereu intiparita in minte imaginea iernii perfecte cu lumini de brad si miros de Craciun. Dar, atunci cand fulgii intarzie sa apara, le simti dorul chiar daca nu esti un fan infocat al iernii si al frigului, asa ca mine.
La -12 grade C afara, si ora 23:00 e un ger ca statul la caldura e ca si cum e venita vara in camere si totusi, acei fulgi mici care cad cu rapiditate sunt de necomparat. Gheata si alb: totul intr-o combinatie de mici diamante afisate pe strazi deja pustii.
Ce bine ar fi sa fie cald ca intr-o zi de primavara si strazile sa arate mereu asa de albe si de stralucitoare ca si cum Dumnezeu isi arunca bucatelele mici de diamante peste orase!

Prieten

Am nevoie de cineva care sa ma asculte, de fapt care nu doar sa asculte ci sa si auda ce spun...sa auda dinainte sa spun...sa inteleaga si sa reuseasca sa imi spuna nu ceea ce vreau sa aud, ci ceea ce eu nu reusesc sa imi spun singura, ceea ce eu nu reusesc sa imi recunosc singura...imi e dor de acel prieten ce stie sa asculte fara sa ii vorbesc, ce imi asculta ochii, zambetul sau lacrimile, ce imi asculta miscarile corpului, ce imi asculta tacerea si imi sfatuiesc inima si mintea, sau mai bine, le impaca, le consiliaza, le face sa lucreze, sa colaboreze in armonie si echilibru, e mediatorul dintre ele, e mediatorul dintre conflictele mele exterioare si interioare.Oare mai exista acel prieten?

PLICTISEALA

Ma intreb daca sunt oameni care nu se plictisesc niciodata,daca sunt persoane care sa aiba o activitate continua si pe placul lor mereu.Ma gandesc sa definesc plictiseala dar ma plictisesc numai gandindu-ma la acest lucru...vreau sa fac ceva placut:sa ma joc cu cei mici,sa dansez,sa citesc,sa lenevesc,dar presimt ca intr-un final si de astea ma plictisesc:-)

Scriu...

Azi mă întorc iar aici...s-a produs o ruptura uriasa in mine: nu mai pot scrie, nu mai pot gandi, nici nu mai stiu daca mai pot simti.Stiu doar ca mi-am gasit in sfarsit acea liniste mult cautata, dar e o liniste care imi rasuna mereu si mereu.Nu pot sta singura cu mine, inca nu am invatat sa ma cunosc...imi e teama de eu-l meu, imi e teama de gandurile mele mereu in fuga spre ceva nou.Imi doresc acea iubire de demult care ma facea sa straluces:iubirea pentru scris, iubirea pentru literatura.E ciudat pentru ca mereu asta a fost cea mai mare iubire a mea, a fost ca un "amant" n bratele caruia ma aruncam cand vroiam sa fiu singura, cand vroiam sa ma linistesc, cand vroiam sa fac curatenie iar si iar in gandurile mele; sigur e ca va ramane marea mea iubire, in ciuda drumurile pe care le voi lua, doar asta, doar scrisul, singura iubire ce ma lasa sa fiu singura cu mine, ce ma inseala doar pentru a-mi arata ca ma iubeste si ca nu va pleca de langa mine...doar asta conteaza pentru mine acum...regasirea cu iubirea mea, scrisul

Ea
de Nichita Stanescu

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!