Tu,stapan al inimilor vitregi,
Puternic domn al ochilor pierduti,
Si rege-al putredului suflet,
Renunti usor la tronul vietii,
Abdici cu oarba fericire
Din tronul tau de muritor,
Catand cu neincetata nerabdare,
Nemarginirea,nemurirea!
O!Tu,divin nebun,
Uiti oare ca esti un biet om de rand?
Uiti ca cersesti cu nepasare,
Un colt din painea tuturor?!
Uiti oare tu ca s-a pierdut,
De mult,sunetul cel mut,
Al viorii fara cant?
Tu,prost nebun,
Trezeste-te din somnul mortii!
Infrunta-ti realitatea sortii
s-accepta-ti trista bucurie a vietii!
Dar,tu,frumos monstru cu ochi negri
Adu-ti aminte ca esti doar un banal instrument,
Ce nu poate fi cumparat,
Nu poate fi castigat,
ci doar negociat,
Apreciat,
Utilizat,
S-apoi,aruncat...

TOTUL

A avut cheia unei usi deschise, a avut inima unui corp mort, dar ce a facut?A fugit, a respins si ignorat sansa, a pustiit o inima desertica, si apoi...apoi s-a intors sperand sa poata lua totul de la capat
Ceea ce nu a stiut niciodata a fost ca, biletul trenului era doar dus, ca nu mai avea sansa de intoarcere...ca odata plecat din gara se va tot duce... si duce... si duce...
Nu a stiut ca avea totul dar ca nu cunostea drumul pe care va trebui sa mearga, nu cunostea marginile infinitului, nu cunoastea fundul marii secate.
DA!A avut absolutul, dar a plecat, a cautat fericirea in locul nefericirii, a cautat iubirea pe taramurile dusmaniei, a cautat Totul in spatii goale.
Acum e singur, e si el pustiit; a devenit o umbra a propiei sale inimi, a propiului corp, a devenit ceea ce a gasit...Nimic.
A ramas gol, un trup dezvelit cu o inima ratacita, ce imigreaza spre nicaieri, niciodata gasindu-si loc, dar mereu incercand sa bata la usa iubirii pierdute, la o usa ce acum e incuiata...

Ce e iubirea?

Ce e iubirea?
De ce nu poate fi descrisa in cuvinte?
De ce spune Vama Veche in melodia "Epilog" ca:"singur intr-o zi de vara vei afla ce e iubirea"?
De ce nu as putea sa aflu iarna ce e iubirea?
Eu vreau sa iubesc iarna, o data cu primii fulgi de nea ce vor cadea pe buzele noastre;buzele noastre moi sarutandu-se in nestire, nepasatoare la furtuna ce vine.
As vrea sa iubesc toamna, printre frunzele ingalbenite, pe un covor nesfarsit de sperante si vise,vreau sa iubesc primavara...sa alergam pe campii verzi, pline de viata, iar noi sa traim ca doi muribunzi intr-o viata vesnica.
Dar de ce vorbesc de sarut?Cum e un sarut din iubire?!
De ce vorbesc de iubire daca nu ii stiu semnificatia decat teoretic?Poate cineva sa te invete ce e iubirea?Sa iti spuna ce trebuie sa simti si pentru cine?
Ce e deci iubirea?Asa cum dau unele persoane definitia:"Doua trupuri, doua suflete intr-unul singur"? Dar daca vor fi separate unu va avea de suferit...sau se va ofili...pentru ca i s-a luat o jumatate, va ramane Adam fara coasta...va fi incomplet...
Nu iubesc decat pueril, copilaresc...dar oare daca as simti ceva mai intens as putea exprima in vorbe ceea ce simt?
Dar de ce totusi simte inima?Nu se presupune ca e doar un simplu organ important din organismul nostru?
De ce aud intrebarea:"Am si eu un coltisor din inima ta?"Ce coltisor ar vrea?Unul de la atrii sau de la ventricole?
Dar daca "ii ofer"cuiva un colt din inima, nu va fi ea oare incompleta?Va putea el tine loc vreunui alt organ?Ma va ajuta sa traiesc?Dar ar incapea in inima mea mica? De ce, cineva care se presupune ca ma iubeste, mi-ar cere sa renunt la un lucru esential pt existenta mea, sau sa ii ofer ceva din mine?
Daca "ii ofer" inima, se va simti implinit, fericit?Dar eu cum voi trai fara inima, fara ratiune?
"Nu da inima nimanui"!Aud des spunanduse.Dar nu as da-o, poate daca as muri ca si asa trupul meu nu o mai necesita si de ce sa nu salvez o viata...
Nu voi da inima nimanui cat sunt in viata, nici macar metaforic, pt ca nu cred in cuvantul "iubire", acest sentiment care sa il depaseasca pe cel de prietenie, pt ca, in definitiv, asta ar insemna si iubirea.O PRIETENIE SINCERA SI PUTERNICA.

Iubire moarta

"O deruta vocea , o emotiona prezenta si fiinta lui.Nu mai putea fugi de sentimentele ei.Il iubea!Il iubea cu o pasiune oarba, obsedanta...Dar oare el simtea la fel?Oare si el o iubea?
O cucerisera privirea lui, buzele lui calde, imbratisarea cu miros de iasomie...Tremura si nu putea vorbi in prezenta lui.Si el o privea cu ochi scanteietori, o privea cu blandete.
Nu, nu putea sa o iubeasca!Nimeni nu o mai iubise!Nu era decat inchipuirea ei .
Si totusi ar fi vrut sa ii marturiseasca sentimentele ei, ar fi vrut sa il cucereasca, dar trecutul ce o marcase o impiedica.
Il cunostea si totusi ii era frica sa nu fie si el la fel ca si canalia care o ranise, careia ii marturisise sentimentele primind in schimb batjocura, umilinta.
Da!Fusese umilita, fusese luata in deradere pentru ca iubea.[...]
A fugit de el, s-a refugiat in singuratea ei, si cand nu a mai suportat lipsa lui s-a sinucis, luand cu ea o mare iubire ce se nastea.
Si el o iubea, si suferise dupa ea, dar nu o iubise suficient incat sa se duca dupa ea..."