"As vrea sa poti vedea pentru o clipa cum in ochii mei rasare soarele si in mainile mele cresc florile iubirii.Cum din pamantul sec, imun, din sufletul sterp infloreste un sentiment ciudat, pur dar extrem de dureros.Vreau sa vezi cum pe buzele mele picaturile de ploaie devin o cascada calma, calda, cu puternice sunete de iubire...dar nu vei face asta.Tu..ai plecat, ai parasit totul sau, daca ma gandesc mai bine stiu ce s-a intamplat...Ai murit!...Da, am uitat ca te-am ucis...te-am sugrumat, te-am injughiat, si toate le-am facut uitandu-ma in ochii tai; ti-am simtit ultima suflare si din acel moment nu ai mai respirat aerul meu...acum totul imi apartine, inclusiv acel aer pe care odata mi-l luai cu egoism.Esti nimic, esti totul, esti nisipul pe care vantul il ia si il spulbera, esti o piatra de care nimeni nu se mai loveste".
Astea erau ultimele cuvinte ale Irmei in fata acelui mormant imaginar, abandonat al iubitului ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu