Am nevoie de cineva care sa ma asculte, de fapt care nu doar sa asculte ci sa si auda ce spun...sa auda dinainte sa spun...sa inteleaga si sa reuseasca sa imi spuna nu ceea ce vreau sa aud, ci ceea ce eu nu reusesc sa imi spun singura, ceea ce eu nu reusesc sa imi recunosc singura...imi e dor de acel prieten ce stie sa asculte fara sa ii vorbesc, ce imi asculta ochii, zambetul sau lacrimile, ce imi asculta miscarile corpului, ce imi asculta tacerea si imi sfatuiesc inima si mintea, sau mai bine, le impaca, le consiliaza, le face sa lucreze, sa colaboreze in armonie si echilibru, e mediatorul dintre ele, e mediatorul dintre conflictele mele exterioare si interioare.Oare mai exista acel prieten?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu