"O deruta vocea , o emotiona prezenta si fiinta lui.Nu mai putea fugi de sentimentele ei.Il iubea!Il iubea cu o pasiune oarba, obsedanta...Dar oare el simtea la fel?Oare si el o iubea?
O cucerisera privirea lui, buzele lui calde, imbratisarea cu miros de iasomie...Tremura si nu putea vorbi in prezenta lui.Si el o privea cu ochi scanteietori, o privea cu blandete.
Nu, nu putea sa o iubeasca!Nimeni nu o mai iubise!Nu era decat inchipuirea ei .
Si totusi ar fi vrut sa ii marturiseasca sentimentele ei, ar fi vrut sa il cucereasca, dar trecutul ce o marcase o impiedica.
Il cunostea si totusi ii era frica sa nu fie si el la fel ca si canalia care o ranise, careia ii marturisise sentimentele primind in schimb batjocura, umilinta.
Da!Fusese umilita, fusese luata in deradere pentru ca iubea.[...]
A fugit de el, s-a refugiat in singuratea ei, si cand nu a mai suportat lipsa lui s-a sinucis, luand cu ea o mare iubire ce se nastea.
Si el o iubea, si suferise dupa ea, dar nu o iubise suficient incat sa se duca dupa ea..."
